Prenume-Nume

– Buna ziua, mă numesc Prenume Nume și am nevoie să (…), vă rog.

– Cum vă numiți?

– Prenume Nume.

– Deci Nume e numele de familie…? (normal că e numele de familie și normal că știe asta, dar mă anunță că o irită faptul că nu mă joc după regulile dumneaei)

– Da.

– Sunteți artist? Aici la noi vă numiți Nume Prenume, pentru că avem nevoie de o regulă comună.

– Avem deja o regulă comună, se cheamă gramatica (sic!). De ce avem nevoie să inventăm o altă regulă?

– ?!?

– Să vă explic. Dacă trebuie să sunați în Timișoara, la numărul 123456 cu prefix 0256, întrebați unde se pune prefixul?

– Care e legătura?

– Pentru că la fel cum PREfixul se așază înaintea fixului, PREnumele se pune înaintea numelui. Și asta face ușor să înțelegeți că dacă mă prezint ca Prenume Nume, numele de familie e Nume, nu-i așa?

– Poftiți.

– Mulțumesc, la revedere.

– La revedere.

Au mai scris despre asta:

Advertisements

Preciseedit = Diacritica, Dar in Engleză

V-ați întrebat vreodată dacă există o variantă în Engleză a Diacriticei? Ei bine, întrebați-vă no more! Preciseedit e blogul unde găsiți subiecte de ortografie și de gramatică a limbii engleze. Două articole interesante, pentru început:

In My Opinion, I Think that I Believe This Is Bad Writing

The Most Common Grammar Mistake – care se aplică și în cazul limbii române!

Ca De La Dottore La Dottore

Sau cum presa din România dă chix când trebuie să atribuie un citat.

Ponta și-a lansat astăzi candidatura în București, pe Arena Națională, în fața a „zeci de mii de participanți” (Hotnews.ro). Sper să fie ultima dată anul ăsta când atâția oameni se bucură pentru dumnealui 😉

Dar nu asta e problema acum.

În același articol, redactorul Hotnews scrie „si-a incheoat discursul intr-o nota nationalista, cu un citat dintr-un cantec al lui Tudor Gheorghe (sic!): “Aici este tara mea si neamul meu cel romanesc/ Aici eu sa mor as vrea, aici vreau eu sa traiesc”.”

Nu de la Tudor Gheorghe e preluat citatul. Tudor Gheorghe însuși l-a preluat de la Ioan S. Nenițescu, poezia Țara Mea. Tudor Gheorghe a transformat în cântec un text al poetului Ioan Nenițescu.

Dar așa-s unii prin presa română. Scrie unul greșit, iar restul copiază prost:

„La Europa E Mai Multe”

Într-o sală de ședințe, într-un proces de partaj, martora reclamantei răspunde întrebărilor instanței. Spune despre fostul concubin că și-ar fi petrecut nopțile în restaurantul Europa când restul familiei nu avea bani să pună un colț de pâine pe masă.

Lângă mine, un tip tresare și-mi șoptește: „Vezi muierea! La Europa! Păi acolo sunt mai multe de unde poate alege”. Eu citesc Mizerabilii și nu schițez un gest. După ultima ședință, când am stat mai mult de douășpe ore în sală ascultând despre divorțuri în care se dezbăteau până și cadourile în perechi de chiloți pe care părțile și le făcuseră, am avut inspirația să-mi iau cu mine o carte. Descrierea lui Jean Valjean era mai importantă acum.

Nu i-am validat remarca tipului de lângă. Dar, fără să se dea bătut, vecinul meu l-a înghiontit pe un alt bărbat de pe banca din față. A reluat explicația cum că la Europa „e mai multe de unde poate alege”. Nici astă nu pare că s-a prins. A ridicat din umeri fără să-și întoarcă privirea. Vecinul meu se lasă păgubaș. Doar o altă zi la o judecătorie din România.

Stephen Brookfield on Experience

I thought I’d post this fragment from  The Getting of Wisdom: What Critically Reflective Teaching is and Why It’s Important by Stephen Brookfield. I like the way he explains how it is the depth of one’s experience that counts, and not the length.

Length of experience does not automatically confer insight and wisdom. Ten years of practice can be one year’s worth of distorted experience repeated ten times. The ‘experienced’ teacher may be caught within self-fulfilling interpretive frameworks that remain closed to any alternative interpretations. Experience that is not subject to critical analysis is an unreliable and sometimes dangerous guide for giving advice. ‘Experienced’ teachers can collude in promoting a form of groupthink about teaching that serves to distance themselves from students and to bolster their own sense of superiority.

Of Birds and Beggars

It’s almost freezing outside. Close to the building, two kids are begging. The older one is seriously disabled. I guess that before he was able to tell his parents that he’d like to be a doctor or a firefighter, or an airplane pilot, they decided for him that he’ll be a beggar. So they crippled him for life by breaking his legs from the knees, turning them in the opposite direction. Holding a stick in each hand, he keeps his body in an almost upright position. Without them he could only walk on all fours.

A few people are passing by, throwing pieces of bread to the pigeons that flock together. When they leave, the younger child scares the pigeons and eats the bread.

Just another image from a country that’s not there yet…

On Quiting Facebook…

It has been more than a year since I deactivated my Facebook account and I’m not even curious to know the exact time. In a recent event, I showed a friend how to promote his small business with a page, and I told him my opinion that investing too much time in updating the page might be counterproductive. Personally, I don’t miss being on Facebook. I keep in touch with my business contacts through LinkedIn or email. With far away friends through email, and I call for a face-to-face meeting friends near me. It works perfectly.