În urmă cu aproape un an, în Biroul de Investigaţii Criminale al unui oraş oarecare din România, o coală A4 atârna deasupra biroului. Pe ea nişte versuri:

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viaţa e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

şi celălalt – şi-mi pare nenţeles

şi trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori şi nu zâmbim,

noi, care-aşa de repede murim.

Restul poeziei aici.