Într-o sală de ședințe, într-un proces de partaj, martora reclamantei răspunde întrebărilor instanței. Spune despre fostul concubin că și-ar fi petrecut nopțile în restaurantul Europa când restul familiei nu avea bani să pună un colț de pâine pe masă.

Lângă mine, un tip tresare și-mi șoptește: „Vezi muierea! La Europa! Păi acolo sunt mai multe de unde poate alege”. Eu citesc Mizerabilii și nu schițez un gest. După ultima ședință, când am stat mai mult de douășpe ore în sală ascultând despre divorțuri în care se dezbăteau până și cadourile în perechi de chiloți pe care părțile și le făcuseră, am avut inspirația să-mi iau cu mine o carte. Descrierea lui Jean Valjean era mai importantă acum.

Nu i-am validat remarca tipului de lângă. Dar, fără să se dea bătut, vecinul meu l-a înghiontit pe un alt bărbat de pe banca din față. A reluat explicația cum că la Europa „e mai multe de unde poate alege”. Nici astă nu pare că s-a prins. A ridicat din umeri fără să-și întoarcă privirea. Vecinul meu se lasă păgubaș. Doar o altă zi la o judecătorie din România.